Interpretarea triunghiului în viața noastră

Figurile geometrice sunt un mod concret de exprimare a numerelor, astfel: 1- reprezintă punctul sau linia; 2- este unghiul; 3- este triunghiul; 4- este pătratul; 5- este pentagrama iar acestea pot continua…
Triunghiul reprezintă principiul masculin (1) și principiul feminin (2) care se unesc pentru a da naștere celui de-al treilea principiu(3).
Acest triunghi îl întâlnim în familie unde rodul relației dintre tată și mamă este copilul. În chimie, sarea este rezultatul combinației dintre un acid și o bază iar în ființa umană sunt intelectul, inima și voința sau altfel spus, acestea sunt gândul, sentimentul și fapta.
Fapta fiind rezultatul gândirii și al sentimentelor iar din punct de vedere al virtuților adevărul este rezultatul iubirii și înțelepciunii.
Doar triunghiul echilateral exprimă armonia deoarece laturile sunt egale, ceea ce ne spune că nici un principui (1,2,3) nu s-a dezvoltat pe seama celorlalte.
Triunghiul echilateral este simbolul omului echilibrat, care combină cele 3 principii: intelect-inimă-voință, spre a găsi bucuria și succesul în viață. Însă mulți oameni se află în dezechilibru deoarece folosesc în exces un principiu în defavoarea celorlalte.
De exemplu, sunt persoane cu un intelect foarte dezvoltat dar nu-și folosesc îndeajuns inima și voința. Alții au o voință prea puternică ce-i determină să facă fapte necugetate fiindcă nici intelectul și nici inima nu sunt implicate, nu sunt ”chemate” să echilibreze… și exemplele pot continua. Este de ajuns să ne uităm în noi și la cei din jurul nostru pentru a observa acestea.
Omul este o ființă rațională, sensibilă și activă. Gândește cu intelectul, simte cu inima și acționează cu voința.
Idealurile celor 3 principii ale unui om sunt:
- Idealul intelectului este înțelepciunea.
- Idealul inimii este iubirea.
- Idealul voinței este adevărul.
Stă în puterea noastră să activăm și să dezvoltăm cele trei principii spre a deveni un ”triunghi echilateral” armonios și echilibrat.